Dezastrele, cu tot caracterul lor excepţional, extrem, fac parte, şi ele, din viaţa
normală. Nu trebuie să aşteptăm să se întâmple ceva grav pentru a lua măsuri de prevenire
şi de micşorare a efectelor unor posibile dezastre. Focul, inundaţiile, cutremurele,
furtunile, catastrofele provocate de neglijenţe umane, mai mari sau mai mici, pot
apărea în orice moment şi pot provoca daune ireparabile patrimoniului cultural. Identificarea
şi prevenirea cauzelor care pot pune în pericol patrimoniul, precum şi stabilirea
din timp a ceea ce avem de făcut în caz de necesitate pot limita eventualele pierderi
sau daune.
Măsuri preventive: planul de acţiune în cazuri de dezastre
Ce facem după o inundaţie: măsuri de salvare a bunurilor culturale
Dezastre provocate de agenţi biologici Mucegaiul
Furt şi vandalism
Focul
Protejarea bunurilor culturale în timpul renovării clădirii
Prevenirea şi limitarea efectelor cutremurelor
Măsuri preventive: planul de acţiune în cazuri de dezastre
Pentru un dezastru nu eşti niciodată destul de pregătit. Totuşi, întocmirea din vreme
a unui plan de acţiune şi stabilirea responsabilităţilor este vitală pentru limitarea
şi înlăturarea pagubelor.
1. Cine răspunde?
Primul pas este ca prevenirea dezastrelor să nu rămână o problemă a tuturor şi a
nimănui într-o instituţie. O persoană sau un grup de persoane trebuie să primească
această responsabilitate, cu sprijin de la cel mai înalt nivel de decizie. Persoana
desemnată, ajutată de un colectiv, trebuie:
- să evalueze riscurile potenţiale la care sunt expuse bunurile culturale pe care trebuie
să le protejeze;
- să facă un plan de măsuri pentru prevenirea şi limitarea efectelor unor dezastre,
cu măsuri generale şi specifice fiecărui tip de factor distructiv, plan care să fie
aprobat de conducerea instituţiei;
- să urmărească luarea măsurilor preventive stabilite;
- să instruiască tot personalul instituţiei asupra responsabilităţilor ce le revin
şi să organizeze exerciţii practice;
- să ţină legătura cu unitatea de pompieri, cu primăria şi cu alţi factori implicaţi
în prevenirea şi limitarea efectelor dezastrelor, să urmărească legislaţia în domeniu
şi experienţa pe plan naţional şi internaţional;
- să informeze periodic conducerea instituţiei şi pe colegi asupra măsurilor luate
şi a eventualelor probleme apărute;
- să coordoneze acţiunile în cazul unui dezastru. sus
2. Identificarea riscurilor
Primul lucru pe care trebuie să îl facem este identificarea riscurilor. Acestea nu
sunt doar cele clasice, cum ar fi cutremurul, incendiul provocat din cauze exterioare,
de un scurtcircuit electric sau de o mână criminală, inundaţiile provocate de revărsarea
unor râuri, erupţiile vulcanice, războiul. Dezastre pot fi provocate şi de schimbările
climatice şi social-politice, cu diversele lor consecinţe, care devin tot mai frecvente
în ultimele decenii:
- uscăciune excesivă, care poate provoca incendii de pădure, temperaturi extrem de
ridicate, furtuni de praf şi de nisip;
- ploi torenţiale, care pot depăşi capacitatea normală de preluare a canalizării şi
a rigolelor de scurgere a apei, inundând subsoluri şi încăperi aflate la parter,
pătrunzând pe lângă ferestre şi uşi neetanşe sau prin terase şi acoperişuri defecte;
- furtuni violente, care pot dizloca din rădăcină copaci din apropierea clădirii, smulge
acoperişuri, dezafecta reţele electrice, lua pe sus împrejmuiri, chioşcuri, construcţii
uşoare, care la rândul lor pot cauza daune clădirii peste care sunt târâte;
- îngheţuri şi dezgheţuri rapide, cu pericolele de spargeri de ţevi sau de exces de
apă;
- alunecări de teren;
- poluare cu agenţi chimici a aerului sau apei ca urmare a unor accidente industriale;
- atacuri de insecte, ciuperci, mucegaiuri;
- explozie de gaze;
- atacuri teroriste, vandalizări ca urmare a unor tulburări sociale sau doar a unor
evenimente muzicale sau sportive care antrenează mase mari de oameni.
Factori de risc mai pot fi şi existenţa unor şantiere de construcţii în imediata
vecinătate, a unor întreprinderi industriale poluante, a unor şosele pe care circulă
vehicole ce transportă substanţe periculoase sau un teren şubred. Toate posibilele
cauze de dezastru, mai vechi sau mai noi, trebuie să le aveţi în vedere şi să le
puneţi pe o listă.
Pe lângă cauzele externe, trebuie să evaluăm şi starea bunurilor pe care vrem să
le protejăm:
- Cât sunt ele de vulnerabile, cât de uşor de deteriorat?
- Sunt protejate în cutii, sunt bine fixate?
- Rafturile sunt ancorate de elementele de structură ale clădirii?
- Există obiecte puse direct pe podea, unde pot fi afectate de apă?
- Sunt obiecte sub sau în imediata apropiere a unor surse de alimentare cu apă?
- Obiecte fragile sunt situate la înălţime, de unde pot cădea?
- Instalaţia electrică este în bună stare şi verificată periodic?
- Instalaţia de apă este sigură?
- Există hidranţi, stingătoarele de incendiu sunt verificate periodic?
În evaluarea riscurilor nu trebuie să uităm cele legate de vulnerabilitatea informaţiilor:
- Există un inventar complet şi corect al bunurilor?
- Este păstrată o copie a inventarului într-o altă locaţie, astfel încât să putem reconstitui
evidenţa bunurilor în cazul pierderii sau distrugerii inventarului curent?
- Ne-am gândit la o listă de priorităţi, adică la ce trebuie salvat în primul rând
în cazul unui dezastru, din punct de vedere al valorii, rarităţii, imposibilităţii
înlocuirii unei piese cu alta asemănătoare?
Dacă nu există, o astfel de listă trebuie făcută de urgenţă, cu locaţia exactă a
bunurilor prioritare. Ca pentru orice document important, o copie a acestei liste
trebuie să o păstrăm într-o altă locaţie. Pentru prevenirea vandalismelor şi a furturilor,
trebui să evaluăm cum este asigurată securitatea colecţiilor.
În concluzie, nu putem schimba nici clima, nici localizarea geografică, dar putem
reduce riscurile printr-o monitorizare vigilentă a clădirilor şi a colecţiilor, prin
reparaţii şi îmbunătăţiri care înseamnă nu numai bani, dar mai ales responsabilitate,
conştiinciozitate, grijă. Să fii un bun gospodar şi să-ţi pese, să vrei să înveţi
mereu. sus
3. Limitarea riscurilor
Planul de măsuri pe care îl facem trebuie să fie clar, simplu şi flexibil. Să răspundă
la întrebări concrete, de tipul: ce, cine, când, unde, cu ce ? Planul trebuie să
aibă în vedere în primul rând apa şi focul, care sunt pericolele cele mai probabile.
Ele provoacă daune adesea în afara orelor de program. De aceea, o instalaţie de avertizare
în caz de incendiu este foarte necesară. Pentru instituţiile mari este de dorit să
existe şi o instalaţie modernă de stingere a incendiilor.
Măsurile de prevenire a dezastrelor, bazate pe constatările făcute cu ocazia evaluării
riscurilor sunt o parte din planul general de activitate al instituţiei, contribuind
la o mai bună evidenţă şi conservare a bunurilor culturale. Să nu uităm, de asemenea,
că măsurile pe care le luăm pentru protejarea colecţiilor sunt în acelaşi timp şi
măsuri pentru protejarea oamenilor care le îngrijesc.
Într-o situaţie de urgenţă, oamenii intră în panică şi nu mai ştiu ce să facă. Prin
urmare, trebuie să stabilim din vreme cine coordonează acţiunile, cine ţine legătura
cu echipele de intervenţie, cine răspunde întrebărilor presei, unde se vor duce obiectele
salvate. Pentru o bună comunicare între diversele echipe, esenţială pentru ca eforturile
să fie cât mai bine coordonate, se pot folosi bileţele scrise şi trimise prin curieri
dintr-un loc în altul. sus
4. Măsuri generale prealabile
1. Măsurile preventive implică instalarea unor dispozitive de detectare a fumului,
dotare cu stingătoare de incendiu, asigurarea hidraţilor şi a furtunurilor, stabilirea
şi marcarea căilor de evacuare în caz de urgenţă.
2. În instituţie trebuie să existe în permanenţă un minimum de materiale de intervenţie
banale, dar esenţiale în caz de urgenţă. Unele dintre acestea sunt de utilitate în
orice situaţii de criză, nu reprezintă o investiţie costisitoare, se pot păstra timp
îndelungat şi este bine să le avem la îndemână în caz de nevoie. Altele sunt necesare
pentru anumite tipuri de colecţii (hârtie, lemn, piese de dimensiuni mari, care nu
pot fi transportate fără mijloace mecanice), care pot fi afectate într-un mod specific.
Cantitatea şi locul de păstrare a materialelor pentru intervenţii depinde de mărimea
colecţiei, de numărul de etaje al clădirii, de numărul de personal estimat că le
va folosi în caz de nevoie. Oricum, acestea este bine să fie păstrate împreună, să
fie la îndemână şi tot personalul să ştie unde sunt şi cum să le folosească în caz
de nevoie. Ele trebuie să ne ajute să ne protejăm corpul, mâinile şi faţa în condiţii
extreme, să transportăm şi să împachetăm rapid lucrurile care trebuie salvate şi
să luăm primele măsuri de stabilizare şi limitare a daunelor. Când nu ai nimic la
îndemână, te expui şi expui bunurile la pericole suplimentare.
În funcţie de specificul colecţiilor şi al clădirilor (tipuri de materiale dominante,
mărimea colecţiilor, amplasarea spaţială, structura clădirii, personalul necesar
pentru intervenţie), putem avea în vedere materiale cum sunt:
- folie de polietilenă (pentru acoperit, învelit, ambalat provizoriu), păstrată împreună
cu forfecă şi bandă adezivă;
- saci de plastic de diverse mărimi, navete de plastic, cutii, păstrate împreună cu
marcăre şi etichete;
- hârtie absorbantă (sugativă, coli de hârtie de ziar neimprimată);
- hârtie cerată;
- bureţi, mături, perii;
- găleţi de plastic;
- mănuşi de cauciuc şi izolatoare (din piele);
- cizme de cauciuc;
- măşti de unică folosinţă contra fumului şi prafului;
- ochelari de protecţie;
- lanterne cu baterii;
- scări, frânghie solidă, cărucioare de transport a materialelor;
- trusă de prim ajutor conţinând: feşe, spirt, vată, dezinfectante, analgezice;
- ventilatoare;
- aspiratoare de evacuare a apei;
- dubluri de chei.
Acestea trebuie să fie păstrate într-un singur loc şi să fie verificate/ împrospătate
periodic.
3. Mai trebuie să ne gândim şi la importanţa mijloacelor de informare şi de comunicare
şi să avem în clădire: telefoane mobile, radio cu baterii.
4. Trebuie să identificăm şi să facem o listă cu serviciile de urgenţă (pompieri,
poliţie, apărare civilă, servicii de ambulanţă, intervenţii gaze, defecţiuni apă,
etc.), care să conţină telefoane şi, eventual, persoane de contact. Lista trebuie
afişată lângă fiecare telefon şi la aviziere sau în alte locuri vizibile. Şi această
listă trebuie să fie verificată şi actualizată periodic.
5. În urma analizei, trebuie să concepem planul de prevenire şi de limitare a dezastrelor.
Ce capitole trebuie să conţină planul de prevenire şi limitare a dezastrelor?
- O introducere, în care să precizăm scopurile planului şi riscurile identificate.
- Măsurile în cazul unei avertizări prealabile a iminenţei unui dezastru.
- Proceduri în caz de incendiu – cine răspunde, cine pe cine anunţă, cu toate datele
de contact.
- Tipuri de dezastre (foc, apă, cutremur, etc.) şi acţiunile de întreprins pentru fiecare
în parte.
- Măsuri de refacere pentru a aduce instituţia la normal după dezastru.
- Anexe, care pot include:
- planurile de evacuare pe etaje;
- lista serviciilor de urgenţă;
- lista responsabililor, adresele şi telefoanele de contact;
- lista cu adresele şi telefoanele personalului;
- lista cheilor;
- procedurile de oprire a alarmei contra incendiilor sau furtului;
- lista pieselor şi a colecţiilor prioritare care trebuie să fie salvate;
- formulare pentru evidenţa rapidă a obiectelor salvate;
- fotografii ale interioarelor;
- listă de verificare că nu s-a uitat nimic important din primele măsuri urgente stabilite
în prealabil, cum ar fi: închiderea gazului, scoaterea din priză a aparatelor electrice,
etc.
6. Priorităţi în caz de dezastru
1. Prima prioritate în orice dezastru sunt oamenii, iar viaţa lor nu trebuie pusă
în primejdie cu nici un chip de dragul salvării colecţiilor.
2. A doua prioritate sunt instrumentele esenţiale pentru funcţionarea instituţiei:
inventarele, fişele şi fotografiile pieselor din colecţii, fişierele administrative.
3. Abia a treia prioritate sunt colecţiile propriu-zise, începând cu cele stabilite
în prealabil ca fiind prioritare. În absenţa unei astfel de prevederi, riscăm să
pierdem timp preţios salvând lucruri mai puţin importante şi certându-ne ce trebuie
luat mai întâi.
7. Ce trebuie să facem pentru ca planul să fie aplicabil ?
Oricât de bun plan am întocmit, el este inutilizabil dacă:
- personalul instituţiei nu îl cunoaşte şi nu este antrenat să îl aplice;
- dacă nu este actualizat periodic;
- dacă nu îl găsim repede în caz de urgenţă.
Din aceste motive, este absolut necesar să avem mai multe copii ale planului şi în
mai multe locaţii. Planul trebuie să fie un instrument viu, care poate fi completat
în timp cu noi capitole, astfel încât să putem proteja cât mai bine patrimoniul cultural
şi pe cei care îl servesc. Iar instruirile cu personalul să nu fie neglijate şi să
se facă inclusiv cu aplicaţii practice [1]. sus
Ce facem după o inundaţie: măsuri de salvare a bunurilor culturale
Fenomenele meteorologice extreme au devenit tot mai frecvente în ultimii ani. în
fiecare an numeroase localităţi sunt afectate de inundaţii, de ploi torenţiale şi
furtuni violente, care produc pagube materiale şi suferinţe. Alteori inundaţiile
sunt produse de spargerea unor ţevi de apă, fenomene de îngheţ-dezgheţ sau uitarea
unui robinet deschis. Bunurile culturale, aflate în proprietate publică sau privată,
pot şi ele să fie afectate. De aceea, trebuie să luăm măsuri preventive, unele foarte
simple, şi să ştim ce să facem după un astfel de eveniment pentru limitarea pagubelor.
Dintre materialele cele mai afectate de apă este hârtia.
1. Măsuri preventive:
- Nu ţineţi nici un obiect direct pe jos. Orice strop de apă ajunge în primul rând
pe podea. Obiectele trebuie să fie ridicate la 30 - 50 de centimetri, pe rafturi
sau pe suporţi, astfel încât posibilele accidente curente cauzate de apă să nu le
ajungă.
- Păstraţi obiectele din materiale sensibile la umezeală - fotografii, cărţi poştale
ilustrate, timbre, obiecte din metal sau lemn - în cutii din materiale rezistente
la apă. Astfel au şanse mai mari să fie protejate suplimentar.
- într-o bibliotecă, rafturile orizontale este bine să aibă găurele sau şanţuri prin
care apa să se poată scurge mai repede în cazul unei inundaţii din tavan, din cauza
spargerii unei conducte de apă.
- Verificaţi periodic starea conductelor de apă, a robinetelor şi hidranţilor şi interveniţi
prompt pentru remedierea defecţiunilor.
2. Măsuri post accident:
- Evaluaţi rapid situaţia şi stabiliţi priorităţile. Primele salvate vor fi obiectele
cele mai valoroase şi din materialele cele mai fragile.
- Cărţile şi documentele, textilele, fotografiile, obiectele din piele trebuie să fie
evacuate în primele 36 - 48 de ore de la dezastru, pentru a preveni apariţia mucegaiului.
Cel mai bine este să le transportăm într-un loc în care este posibilă congelarea
lor uscată. Ele trebuie fi evacuate din spaţiile inundate în spaţii salubre, eventual
la alt etaj, transportate, după posibilităţi şi în funcţie de spaţiul existent, în
braţe, în cărucioare sau în cutii deschise, în care să fie dispuse într-un singur
strat, pentru a nu se lipi între ele.
- Obiectele din hârtie pot fi uscate prin amplasarea lor pe rafturi sau stative uscate,
foile plasate eventual între materiale absorbante, cu uscătoare cu jet de aer sau
ventilatoare îndreptate spre materialele ude, într-un loc umbrit şi bine aerisit.
Atenţie! Uscarea nu se face brusc, prin încălzire puternică sau expunere la soare.
- Obiectele ude nu trebuie tensionate, răsucite, suprapuse, dezlipite, iar manipularea
lor trebuie să o facem cu grijă. Obiectele din hârtie pot fi uscate prin congelare
uscată, în camere cu vid. Aceste măsuri sunt valabile pentru documente, manuscrise,
hărţi, cărţi, obiecte din piele.
- Compact discurile, dischetele, filmele, discurile, microfilmele, benzile magnetice
audio si video se scurg de apă şi se pun umede în pungi de plastic. Ele pot sta aşa
câteva zile. Nu se ating cu mâna goală. Se usucă în poziţie verticală, prin jet de
aer.
- Picturile şi acuarelele, tipăriturile cu cerneală sau alte materiale solubile, fotografiile
color, negativele, se usucă imediat cu jet de aer. Nu se atinge suprafaţa pictată/
imprimată şi se ţin în poziţie orizontală, cu faţa în sus.
- Obiectele ude se curăţă cu apă curată, cu perii nu prea aspre şi se tamponează cu
cârpe uscate şi moi. Pe cât posibil, se scoate conţinutul din cutii, casete, dulapuri,
pentru a permite uscarea. Nu se pun obiecte în pungi de plastic închise ermetic pentru
că mucegăiesc.
- Este foarte important ca acţiunea să fie bine organizată: obiectele să fie luate
în ordine, iar cutiile în care sunt puse temporar pentru a fi transportate spre locul
de uscare să fie numerotate pentru identificare.
- Umezeala, murdăria şi mucegaiul pot afecta grav sănătatea. Prin urmare, folosiţi
mănuşi din cauciuc şi protejaţi-vă gura şi nasul cu măşti de unică folosinţă.
- Dacă găsiţi obiecte sparte sau care se rup în bucăţi, puneţi toate bucăţile din acelaşi
obiect într-o cutie deschisă şi nu încercaţi să le reparaţi până când nu sunt complet
uscate. Pentru conservarea şi restaurarea unor materiale sau obiecte deosebite consultaţi
un specialist.
- Tablourile trebuie scoase din rame şi lăsate să se usuce la aer şi umbră, cu faţa
în sus şi în poziţie orizontală.
- Obiectele din metal trebuie să fie spălate cu apă curată şi uscate imediat cu o cârpă
curată, moale. sus
3. Metode de uscare:
O metodă bună de uscare a cărţilor este congelarea acestora pe rafturi deschise,
într-o cameră cu vid, care este apoi trecută la starea de vid redus. După terminarea
procesului cărţile sunt uscate, păstrându-şi forma dinainte de congelare. Procedeul
Thermoline a fost pus la punct de firma Document Reprocessors şi a fost utilizat,
între altele, pentru recuperarea multor volume afectate din biblioteca Universităţii
Standford, S.U.A., în urma inundaţiei provocate de ploile torenţiale din februarie
1998. în cadrul acestui procedeu, camera de vid este utilizată cu presiuni mai mari
decât cele obişnuite pentru alte operaţiuni de congelare uscată şi sunt încălzite
până la 32 de grade Fahrenheit. în procesul de uscare cărţile sunt presate între
plăci de aluminiu. Cărţile ies complet uscate şi se reumidifică în limitele normale
în circa o săptămână. Costul operaţiei este de 6 USD pentru o carte. într-o tranşă
săptămânală au putut fi curăţate şi uscate prin acest procedeu circa 8.000 de volume.
Au fost recuperate circa 75.000 de volume afectate, iar 2.300 de volume, reprezentând
3% din acestea, au trebuit să fie relegate. [2] sus
De reţinut:
4. Clădiri istorice afectate de inundaţii
După retragerea apelor, începe operaţiunea migăloasă şi complicată de revenire la
normal. Primul lucru pe care trebuie să îl avem în vedere este să nu ne apropiem
de clădirile afectate până când autorităţile competente spun că nu mai este nici
un pericol atât din punct de vedere al retragerii apelor, cât şi din punct de vedere
al structurii de rezistenţă a clădirii. sus
4.1. Documentarea şi evaluarea stricăciunilor
Înainte de începerea oricărei operaţiuni de curăţire trebuie să faceţi o documentare
vizuală cât mai completă a situaţiei, fie prin fotografii adnotate, fie prin filmare
cu o cameră video însoţită de comentariu sonor.
Faceţi un inventar al obiectelor descoperite la locul dezastrului: elemente decorative,
piese de mobilier, fragmente arhitectonice dislocate. Nu aruncaţi nimic în această
etapă pentru că nu ştiţi încă de ce veţi avea nevoie mai târziu.
Această evaluare preliminară a stării clădirii va fi prezentată unor specialişti
care vor stabili planul de stabilizare, reparare şi restaurare a construcţiei. sus
4.2. Stabilizarea structurii
Cu avizul unor specialişti, prima urgenţă este stabilizarea structurii construcţiei
prin elemente de susţinere provizorie şi de fixare a pereţilor, bolţilor, fundaţiei.
Acoperişul trebuie să fie primul curăţat şi reparat, fie şi provizoriu, ca şi sistemul
de drenare a apei, pentru a proteja construcţia de alte intemperii. sus
4.3. Uscarea şi aerisirea
- îndepărtaţi pungile de apă şi noroiul rămas, fără a deteriora inutil materialele
şi suprafeţele prin scrijelire brutală.
- îndepărtaţi mobilierul ud, bucăţile de tencuială şi alte materiale căzute care pot
fi surse suplimentare de menţinere a umezelii în interior. Scoateţi apa din subsol.
- Toate piesele de mobilier interior trebuie să fie scoase la aer pentru a se usca
pe toate părţile, ca şi covoarele. Dacă este posibil, îndepărtaţi izolaţia udă din
pereţi.
- Uscarea trebuie să se facă treptat, prin ventilare naturală. Deschideţi larg uşile
şi ferestrele. Puteţi folosi şi ventilatoare, care să înlesnească îndepărtarea umidităţii,
mai ales acolo unde nu este suficient curent de aer. Este de preferat uscarea naturală,
căci orice proces brusc poate cauza deteriorări suplimentare prin contractarea materialelor,
exfolieri, crăpături. Lăsaţi tencuiala să se usuce treptat, pentru a evita crăparea
ei şi separarea în straturi. Pereţii din rigips care s-au îmbibat de apă trebuie
să fie îndepărtaţi pentru că pot constitui un mediu favorabil pentru bacterii şi
ciuperci periculoase pentru sănătate.
- Lemnul trebuie lăsat să se usuce treptat şi uniform, printr-o ventilaţie adecvată.
În cele mai multe cazuri, umflarea şi deformarea lemnului solid din bârne şi podele
va fi minimă şi va dispărea pe măsură ce acesta se usucă. în schimb, suprafeţele
din lemn laminate pot să se desfacă în straturi din cauza uscării inegale. Uscarea
forţată cu ajutorul unor surse de căldură nu este recomandată pentru că determină
uscarea inegală şi apariţia unor crăpături şi alte deteriorări ale lemnului.
- Îndepărtaţi linoleumul, paravanele şi orice alte adăugiri pentru a permite o evaporare
maximă a suprafeţelor umede. Nu călcaţi pe podelele ude până când acestea nu se usucă.
- Noroiul, gunoaiele şi alte reziduuri rămase în urma inundaţiei se curăţă cu apă curată.
Nu se recomandă utilizarea apei sub presiune. Atenţie! Nu curăţaţi cu apă decât după
ce v-aţi asigurat că aţi oprit curentul electric !
- Desfaceţi prizele şi întrerupătoarele pentru a se usca. Instalaţia electrică, ca
şi cea de gaze, trebuie să fie verificată de către o persoană autorizată. Decoraţiile
căzute din ipsos trebuie să fie îndepărtate cu grijă, pentru a putea eventual să
fie remontate sau refăcute.
- Restul murdăriei poate fi curăţată cu detergenţi adecvaţi. După curăţare, daţi cu
un dezinfectant care să distrugă germenii şi bacteriile şi să îndepărteze mirosul
neplăcut.
- Atenţie! în tot cursul operaţiunilor de curăţare folosiţi mănuşi din cauciuc pentru
propria dumneavoastră protecţie. sus
De reţinut:
- Materialele organice sunt mai vulnerabile decât cele anorganice.
- Uscarea graduală, la umbră, departe de soare sau de surse puternice de căldură este
esenţială.
- Importanţa asigurării ventilaţiei aerului.
- Evitarea surselor puternice de căldură. sus
5. Fotografiile
Fotografiile pot suferi enorm de pe urma inundaţiei. Există o varietate de procedee
fotografice, încât este greu de recomandat o strategie generală. Unele procedee fotografice
suportă scufundarea în apă pentru o zi sau mai mult fără daune grave, în timp ce
altele duc la distrugerea imaginii după doar câteva minute de expunere la apă. în
general, fotografiile ude trebuie să fie uscate la aer sau congelate cât mai repede
posibil. După ce ele sunt stabilizate prin una din aceste metode, vom decide ce facem
mai departe.
Filmele, fiind din materiale plastice, sunt mai stabile decât fotografiile pe hârtie,
de aceea acestea trebuie să fi salvate primele. Excepţie fac filmele deteriorate
cu nitrat, care sunt foarte vulnerabile la apă. sus
5.1. Uscarea la aer
Fotografiile se scot din rame sau passpartout, se scurg de apă şi se întind cu faţa
în sus, în poziţie orizontală, pe o suprafaţă uscată, acoperită cu un material absorbant:
sugativă, hârtie de ziar neimprimată, prosoape din hârtie sau pânză curată. Aerul
trebuie să circule cât mai bine în jurul lor, prin urmare ventilatoarele ar grăbi
procesul de uscare. Dacă fotografiile se curbează în timpul uscării, nu vă impacientaţi.
Ele vor putea fi îndreptate prin presare mai târziu, după ce sunt uscate şi pericolul
mucegaiului a fost îndepărtat.
Filmele se usucă cel mai bine vertical, prinse cu cârlige pe o sfoară.
Dacă fotografiile nu pot fi uscate imediat, ele trebuie congelate, învelite sau separate
între ele în prealabil cu hârtie cerată. Ulterior ele pot fi dezgheţate şi uscate
la aer. Pe măsură ce un teanc de fotografii se dezgheaţă, fotografiile pot fi scoase
cu grijă din teanc şi întinse pe o suprafaţă uscată, ca mai sus. Din păcate fotografiile
cu gelatină au o tendinţă să se lipească puternic între ele . Dacă pot fi congelate
în vid, înseamnă că nu mai este necesară dezgheţarea. Este interzisă congelarea pentru
plăcile de sticlă cu colodiu, deoarece nu rezistă, la fel ca şi ambrotipurile (imagini
obţinute prin amplasarea unui negativ pe sticlă pe un fundal negru), diapozitive
lanternă din colodiu (diapozitive sau transparente puse într-un proiector de diapozitive
sau lanternă magică), tintipuri sau ferotipuri (fotografie pozitivă făcută pe o foaie
tratată cu cositor emailat sau fier). sus
6. Diapozitivele
Diapozitivele pot fi trecute printr-o soluţie fotografică specială de curăţat şi
apoi uscate la aer, de preferinţă atârnate vertical. Ideal ar fi să fie scoase din
rame pentru uscare şi apoi reînrămate. Dacă ele sunt între plăci de sticlă, trebuie
neapărat scoase dintre acestea pentru că altfel nu se usucă.
Pentru reabilitarea fotografiilor trebuie consultat un conservator specializat. sus
Dezastre provocate de agenţi biologici
Mucegaiul
Atacul mucegaiului poate afecta grav colecţiile de bunuri culturale, mai ales cele
din materiale organice.
1. Ce este mucegaiul ?
Sub numele generic de mucegai se ascund o varietate de ciuperci, microorganisme care
au nevoie de un alt organism pentru a supravieţui. Există peste 100.000 de specii
cunoscute de ciuperci. Ciupercile se înmulţesc prin mare număr de spori care sunt
purtaţi de aer, se răspândesc rapid şi germinează acolo unde găsesc condiţii favorabile.
Când germinează, mucegaiul formează o plasă ca o pânză de păianjen, care la rândul
ei conţine săculeţi cu spori, care se sparg şi eliberează sporii, astfel că ciclul
se reia. Mucegaiul secretă enzime care îi permit să digere materialele organice,
cum ar fi hârtia, alterându-le şi slăbindu-le. În plus, multe mucegaiuri conţin şi
substanţe de colorare care pătează hârtia, ţesătura sau pielea. Mucegaiul este periculos
pentru om şi poate provoca boli grave, în primul rând respiratorii. Prin urmare,
mucegaiul nu trebuie ignorat şi nu trebuie să sperăm că va dispărea de la sine. sus
2. De ce se formează mucegai?
Pentru a deveni activ şi a germina, mucegaiul are nevoie de condiţii favorabile.
Cel mai important factor este umezeala, cea din aer dar şi din obiectele pe care
se formează mucegai. Umezeala din aer se măsoară ca umezeală relativă. Cu cât acesta
este mai ridicată, cu atât pericolul de dezvoltare a mucegaiului este mai mare. Alţi
factori favorizanţi sunt temperatura ridicată, aerul stătut şi întunericul. O inundaţie
creează un pericol imens de atac cu mucegai. Mucegaiul există peste tot în stare
latentă şi nu putem crea o ambianţă lipsită de mucegai, dar ceea ce putem face este
să controlăm umiditatea aerului, să limităm factorii favorizanţi şi să prevenim introducerea
în colecţii a unor obiecte mucegăite, care să infesteze şi restul. Sus
3. Principii de bază pentru intervenţia împotriva mucegaiului:
- Reduceţi umiditatea.
- Evitaţi temperaturile ridicate. Surse suplimentare de căldură nu vor contribui la
uscarea mai rapidă a obiectelor sau a încăperilor, în schimb vor favoriza indiscutabil
dezvoltarea mucegaiului.
- Dacă colecţiile sunt ude, ele trebuie fie uscate rapid, fie congelate, astfel încât
procesul de dezvoltare a mucegaiului să fie oprit până când obiectele pot fi tratate.
- Evitaţi tratamentele superficiale cu diverse spray-uri la modă, care adesea sunt
ineficiente şi pot cauza alte daune obiectelor.
- Evitaţi riscul de expunere la mucegaiuri, care pot provoca îmbolnăviri şi reacţii
alergice. sus
4. Ce trebuie să faceţi împotriva mucegaiului:
- Depistaţi în primul rând sursa de umezeală: infiltraţii de apă, lipsă de circulaţie
a aerului, rafturi lipite de pereţi exteriori, căldură, praf şi murdărie care pot
fi hrană pentru mucegai. Verificaţi şi umiditatea relativă a aerului, care trebuie
să fie de maximum 55 %, dar recomandabil sub 45% şi mai puţin.
- Îndepărtaţi cauzele de umezeală prin asanarea bălţilor de apă, uscare, ventilare.
Deschideţi ferestrele (dacă umiditatea de afară nu este mai mare decât cea din interior).
Asiguraţi o temperatură nu prea ridicată şi monitorizată evoluţia umidităţii relative.
Folosiţi haine, mănuşi şi măşti de protecţie.
- Analizaţi la un laborator tipul de mucegai format pentru ca să nu fie toxic. Dacă
se dovedeşte a fi toxic, trebuie tratat de un specialist.
- Obiectele afectate se introduc într-o cameră de carantină cu umiditate sub 45%, separată
de restul colecţiei. Transportaţi-le în saci de plastic sigilaţi pentru ca să nu
împrăştiaţi mucegaiul, dar odată ajunse la destinaţie, ele trebuie să fie despachetate
imediat, pentru a evita un microclimat care agravează mucegăirea. Când numărul de
obiecte afectate este mare, încăperea în care sunt acestea va deveni ea însăşi sală
de carantină.
- Începeţi să uscaţi bunurile afectate într-un spaţiu răcoros, uscat şi cu o bună circulaţie
a aerului. Dacă nu avem aer condiţionat, ventilatoarele sunt foarte bune, dar ele
nu trebuie îndreptate direct pe obiecte, pentru a nu le deteriora şi a grăbi împrăştierea
sporilor. Puneţi sub ele hârtie pentru a absorbi apa, pe care o schimbaţi când se
umezeşte. Uscarea la soare poate face inactive anumite mucegaiuri, cu condiţia ca
obiectele respective să se preteze expunerii la soare fără să se decoloreze, umiditatea
aerului să fie scăzută şi să nu le ţinem mai mult de o oră - două. Ramele, învelitorile
şi orice alte elemente care pot reţine umezeala şi mucegaiul trebuie să fie îndepărtate
pentru a fi uscate şi curăţate separat.
- Dacă uscarea imediată nu este posibilă, este recomandat să recurgem la congelare.
Obiecte mici pot fi puse în congelatorul unui frigider obişnuit, separate între ele
cu hârtie specială ca să nu se lipească. Pentru un număr mare de obiecte sau obiecte
cu dimensiuni mari trebuie să apelăm la o întreprindere care dispune de spaţii de
congelare spaţioase şi care să fie dispusă să ne preia obiectele. Pentru astfel de
cazuri trebuie să identificăm din vreme instituţiile sau firmele la care putem apela
în caz de nevoie, eventual să încheiem şi anumite înţelegeri.
- Obiectele afectate trebuie să fie curăţate de către un conservator, mai ales dacă
mucegaiul este moale şi activ. în cazul obiectelor fără valoare deosebită şi dacă
mucegaiul are aspect uscat şi prăfos, putem încerca să-l îndepărtăm cu o perie moale,
în aer liber de preferinţă şi cu grijă. Unele obiecte pot fi eficient aspirate, de
preferinţă cu un aspirator cu apă şi cu o soluţie fungicidă.
- Încăperile trebuie să fie curăţate şi dezinfectate cu soluţii fungicide, apoi lăsate
să se usuce înainte de a introduce înapoi obiectele salvate. Pentru îndepărtarea
mirosului neplăcut putem folosi bicarbonat de sodiu pus în recipiente deschise. Dacă
există instalaţii de aer condiţionat sau ventilatoare exterioare, şi acestea trebuie
obligatoriu să fie curăţate şi dezinfectate. Sus
5. Alte măsuri preventive:
- Monitorizarea temperaturii şi umidităţii relative a aerului trebuie să fie o activitate
permanentă.
- Păstrarea curăţeniei şi îndepărtarea prafului şi a murdăriei, care sunt surse de
spori, inclusiv pe rafturi.
- Protejarea obiectelor de praf prin păstrarea acestora în dulapuri închise şi cutii.
- Ţinerea în carantină a obiectelor noi înainte de a le introduce în depozite, pentru
a le verifica şi a ne asigura că nu au mucegai.
- Interzicerea plantelor verzi în spaţiile de păstrare a bunurilor, acestea fiind surse
de spori.
- Evitarea încăperilor umede şi verificarea periodică a instalaţiilor de apă pentru
evitarea accidentelor.
- În cazul unui atac masiv cu mucegai, când o mare parte a unei colecţii este afectată,
este absolut necesar să se solicite un ajutor competent din afara instituţiei. [3]
sus
Rozătoarele şi insectele
Rozătoarele şi insectele, ca şi mucegaiul, pot cauza daune mari. Hârtia, textilele,
dar şi alte materiale organice, cum sunt pielăria sau lemnul, pot fi foarte apetisante
pentru vizitatori nepoftiţi. Cum să-i ţinem la distanţă?
- Nu lăsaţi resturi de mâncare sau gunoi în încăperile în care se găsesc obiecte culturale.
- Păstraţi curăţenia în permanenţă, înlăturaţi praful, controlaţi ca temperatura şi
umiditatea să nu depăşească limitele normale.
- Ţineţi închise uşile, ferestrele şi gurile de aerisire, pentru că acestea sunt principalele
căi prin care insectele şi rozătoarele pătrund în interior. Protejaţi aerisirile
cu plase contra insectelor.
- Astupaţi toate crăpăturile sau spărturile din pereţii clădirii, care pot fi un alt
punct de intrare.
- Tăiaţi iarba şi arbuştii care sunt mai aproape de 50 de centimetri de clădirea în
care se află colecţii de patrimoniu.
- Verificaţi toate bunurile care intră în clădire - bunuri culturale, consumabile,
ambalaje, echipamente, etc. - dacă nu sunt infestate cu insecte sau rozătoare, ţineţi
în carantină bunurile culturale şi dezinfectaţi-le înainte de a le aduce alături
de piesele existente.
- Acţionaţi imediat ce aţi descoperit o infectare chemând o firmă specializată în dezinsecţie
şi/ sau deratizare. Izolaţi obiectele infestate şi cele aflate în imediata lor apropiere.
Nu folosiţi spray-uri cu insecticide direct asupra bunurilor pentru că substanţele
chimice le pot dăuna. Îngheţarea controlată este uneori eficientă pentru arhive şi
biblioteci, pentru că evită folosirea unor substanţe toxice. sus
Furt şi vandalism
Oamenii iresponsabilii sunt un pericol pentru bunurile culturale. Mijloacele de protecţie
merg de la încuiatul cu un lacăt solid şi asigurarea ferestrelor şi a uşilor cu grilaje
de protecţie, până la sisteme de alarmă. Luaţi măsuri de control al accesului, pază,
protecţie şi semnalare imediată a oricăror pagube.
- Cheile clădirii şi cheile de la intrările în încăperile în care se află bunuri culturale
de valoare trebuie să fie în număr strict limitat.
- Asiguraţi un control strict asupra persoanelor care au acces în anumite zone speciale.
- Înregistraţi într-un registru de vizitatori persoanele din afară care au acces în
clădire şi datele acestora din cartea de identitate.
- Nu permiteţi intrarea cu genţi, sacoşe, paltoane, etc. în încăperi cu bunuri de valoare.
- Dacă descoperiţi un furt, anunţaţi de urgenţă poliţia. sus
Focul
Dintre elementele distructive care pot provoca dezastre, cel mai periculos este focul.
Dacă după o inundaţie sau după un act de vandalism se poate spera într-o recuperare
a bunurilor, incendiul poate distruge complet, în numai câteva minute, bunurile dintr-o
întreagă încăpere. De aceea, trebuie să înţelegem foarte bine cum se comportă focul
şi să luăm toate măsurile posibile pentru prevenirea lui. sus
Cum apare şi se dezvoltă focul
Focul este o reacţie chimică între un material combustibil pe bază de carbon cu oxigen
(de obicei din aer), care este încălzit până la un punct în care se produc vapori
inflamabili. Aceşti vapori pot veni în contact cu ceva suficient de fierbinte pentru
a cauza aprinderea, şi de aici rezultă focul. Spus şi mai simplu, focul rezultă din
ceva care poate arde şi care se atinge de ceva fierbinte. în orice clădire sunt nenumărate
lucruri care pot potenţial să ardă: mobilier, cărţi, covoare, diverse obiecte, adică
orice e făcut din lemn, hârtie, fibre textile, alte materiale organice, plastic sau
care conţine combustibil lichid. Laboratoarele chimice şi instalaţiile electrice,
de încălzit sau de aer condiţionat, activităţile de sudură sau care implică utilizarea
unor substanţe inflamabile pot fi surse frecvente de aprindere. Când sursa de aprindere
vine în contact cu un material combustibil, se produce focul.
De cele mai multe ori focul incipient evoluează ca un proces lent, care durează de
la câteva minute până la câteva ore, timp în care acesta produce o căldură din ce
în ce mai mare, lumină şi fum moderat (acesta mai depinde şi de tipul materialului
combustibil). Durata acestui început de incendiu depinde de o varietate de factori,
de la tipul de combustibil, amplasarea lui fizică, cantitatea de oxigen disponibilă.
Căldura creşte treptat şi se degajă fum moderat. Primul indiciu al unui incendiu
este mirosul de fum. Detectarea focului în această fază, făcută fie de om, fie de
un dispozitiv de avertizare, şi apoi intervenţia rapidă şi avizată pot preveni pierderi
ulterioare. Intervenţia cu un stingător de incendiu poate fi o primă barieră eficientă
în cale focului. Dar această barieră poate fi adesea uşor depăşită dacă nu este urmată
de o intervenţie mai amplă.
Altfel, după această fază incipientă, focul dezvoltă o temperatură suficientă pentru
a izbucni cu flăcări, care se întind rapid. Temperatura poate depăşi 1.000 de grade
Celsius în primele minute ! După numai 3 – 5 minute, tavanul încăperii se încinge
şi acţionează ca un fierbător, care determină cuprinderea întregii încăperi în foc,
distrugând totul şi generând un fum intens, observabil de la distanţă. Focul poate
cuprinde încăperile învecinate, mai ales dacă sunt uşi deschise sau material combustibil
astfel că poate fi distrusă toată clădirea şi conţinutul ei. sus
Consecinţele incendiului sunt:
- Distrugerea colecţiilor;
- Distrugerea arhivelor, laboratoarelor şi a altor bunuri mobile şi imobile;
- Distrugerea clădirii şi a instalaţiilor care o deservesc;
- Punerea în pericol, rănirea sau uciderea persoanelor;
- Punerea în pericol a securităţii clădirii şi a colecţiilor. [4] sus
Redăm mai jos extrase din legislaţia română referitoare la prevenirea şi stingerea
incendiilor(Dispoziţie generală din 14 iunie 2001 privind echiparea şi dotarea construcţiilor,
instalaţiilor tehnologice şi a platformelor amenajate cu mijloace tehnice de prevenire
şi stingere a incendiilor - D.G.P.S.I.-003, publicată în Monitorul Oficial, Partea
I nr. 583 din 18 septembrie 2001)
Art. 1. - Prezentele dispoziţii generale stabilesc principii, criterii, cerinţe şi
condiţii tehnice obligatorii, care se aplică, indiferent de titularul dreptului de
proprietate, la echiparea, dotarea şi exploatarea construcţiilor, instalaţiilor tehnologice
şi platformelor amenajate cu mijloace tehnice de prevenire a incendiilor, în scopul
reducerii riscului de incendiu, al preîntâmpinării izbucnirii, limitării şi diminuării
efectelor negative ale incendiilor, al protecţiei utilizatorilor şi forţelor de intervenţie,
precum şi pentru stingerea incendiilor în condiţii de operativitate şi eficienţă.
(2)
Pentru construcţiile monumente istorice sau de arhitectură prevederile prezentelor
dispoziţii generale se aplică numai în condiţiile neafectării caracterului monumentului.
Art. 3. - Potrivit rolului pe care îl au în asigurarea protecţiei construcţiilor,
instalaţiilor tehnologice, platformelor amenajate şi utilizatorilor la acţiunea focului,
se clasifică în următoarele categorii principale:
a) sisteme, instalaţii, aparate şi dispozitive de semnalizare, alarmare, avertizare
şi alertare în caz de incendiu, destinate detectării şi semnalizării incendiilor
produse în zona supravegheată, în scopul luării măsurilor imediate pentru alarmarea,
avertizarea sau evacuarea persoanelor, acţionarea unor echipamente de stingere sau
de protecţie, transmiterea apelurilor de urgenţă şi alertarea forţelor de intervenţie;
b) sisteme, instalaţii şi dispozitive de limitare şi stingere a incendiilor, care
asigură prezenţa substanţei de stingere în zona protejată sau limitează propagarea
incendiului în încăperi şi spaţii adiacente locului de izbucnire;
c) stingătoare şi alte aparate de stins incendii, care conţin substanţe de stingere
ce pot fi dirijate asupra unui focar de ardere, prin acţionare manuală sau automată,
sub efectul presiunii create în interiorul acestora sau datorită efectelor produse
în zona supravegheată de fenomenele fizico-chimice asociate incendiului;
d) utilaje, unelte şi alte mijloace iniţiale de intervenţie utilizate pentru preîntâmpinarea
propagării incendiilor, întreruperea arderii în diferite focare şi, după caz, stingerea
acestora. sus
Număr de stingătoare/ suprafaţă desfăşurată:
a) pentru sedii ale administraţiei publice centrale şi locale, sedii de sindicate,
culte, fundaţii, organizaţii neguvernamentale, asociaţii, agenţii, fonduri etc.:
1 buc./350 mp. (min. 2 bucăţi/ nivel)
b) pentru lăcaşuri de cult, mănăstiri şi schituri, inclusiv spaţiile de cazare, capele:
1 buc./300 mp. (min. 2 bucăţi/ nivel)
c) pentru clădiri de cultură, expoziţii, muzee, biblioteci, cluburi şi săli de reuniune,
cazinouri, centre şi complexe culturale, case de cultură şi săli polivalent, cinematografe,
teatre dramatice, de comedie, de revistă, operă, operetă, de păpuşi, circuri, discoteci
: 1 buc./250 mp. (min. 2 buc./nivel) sus
Stingătoarele vor avea încărcătura minimă de 6 kg sau performanţe de stingere echivalente
cu aceasta.
Art. 4. - Mijloacele tehnice de prevenire a incendiilor utilizate pentru întreruperea
procesului de ardere sau pentru protejarea materialelor combustibile din aproprierea
focarului sunt:
a) apa, care poate fi aplicată direct asupra focarului sau sub formă de jet compact
ori pulverizat (ceaţă sau ploaie), folosindu-se diferite mijloace uzuale (găleţi,
vase etc.), accesorii ale hidranţilor şi instalaţii speciale (stropitoare, dozatoare,
pulverizatoare). Efectul de stingere se realizează, în principal, prin răcirea materialului
care arde şi prin izolarea suprafeţei incendiate de oxigenul atmosferic;
b) spumanţii folosiţi pentru obţinerea spumelor aeromecanice, care sunt refulate
asupra suprafeţelor incendiate prin intermediul instalaţiilor de stingere fixe, semifixe
şi mobile sau aferente autospecialelor de intervenţie. Efectul de stingere este determinat
de stratul de spumă care provoacă răcirea parţială a suprafeţei incendiate şi limitează
vaporizarea în zona de flăcări şi accesul oxigenului atmosferic;
c) pulberile stingătoare, aplicate asupra focarului prin utilizarea unor instalaţii,
utilaje şi aparate adecvate, determină stingerea incendiului, în principal, prin
agenţii de stingere generaţi la descompunerea pulberii sub acţiunea temperaturii
şi crearea unor bariere care limitează accesul oxigenului atmosferic în zona de ardere;
d) aburul, deversat în zona protejată prin intermediul unor instalaţii adecvate,
diluează concentraţia de oxigen sub limita necesară continuării procesului de ardere
sau atmosfera potenţial explozivă formată în urma unor scăpări de gaze;
e) gazele inerte, refulate asupra focarului prin instalaţii speciale, stingătoare
şi alte aparate, realizează efectul de stingere, în principal, prin reducerea concentraţiei
de oxigen sub limita necesară continuării procesului de ardere;
f) agenţii stingători sau neutralizatori speciali, refulaţi în zona protejată prin
intermediul unor instalaţii şi utilaje speciale sau stingătoare, inhibă sau stopează
arderea prin neutralizarea radicalilor liberi necesari continuării reacţiei de oxidare.
sus
Prevenirea şi limitarea efectelor cutremurelor
Cutremurele sunt fenomene extreme şi foarte greu de prevenit. Consecinţele lor negative
depind de intensitatea cutremurului, de starea clădirii şi de modul de păstrare a
bunurilor în interior. Câteva măsuri preventive pot fi foarte utile:
- ancoraţi rafturile, dulapurile, piesele grele de mobilier de pereţi, podea sau tavan;
- păstraţi obiectele fragile în cutii incasabile, fixate cu un material adeziv (ceară
pentru amprente dentare; la fel pot fi fixate piese mici pe rafturi;
- nu puneţi obiecte grele pe piedestaluri de pe care se pot răsturna; acestea trebuie
să fie ancorate, iar centrul de greutate să fie cât mai jos;
- asiguraţi cu grijă substanţele inflamabile în dulapuri bine închise;
- verificaţi periodic căile de evacuare sa fie libere şi marcate vizibil.
- de inserat sus
Protejarea bunurilor culturale în timpul renovării clădirii
1. Renovarea clădirilor vechi
1. Dacă locuiţi într-o clădire veche, căutaţi să vă informaţi asupra istoriei clădirii
înainte de a vă apuca de o renovare:
- Din ce perioadă datează ?
- Ce caracteristici de stil sau de modă a timpului mai păstrează din perioada în care
a fost construită, care merită să fie păstrate ?
- Ce intervenţii a suferit în decursul timpului – adăugiri, reparaţii, recompartimentări,
redecorări ? Care dintre acestea au sporit farmecul şi funcţionalitatea casei, integrându-se
armonios construcţiei iniţiale şi care au fost nepotrivite, inestetice, şi ar trebui
înlăturate?
- Cum se armonizează cu alte case din vecinătate, de pe aceeaşi stradă?
2. Reparaţi, mai degrabă decât să înlocuiţi materiale istorice cum ar fi lemnul,
piatra, accesoriile metalice, şindrila, cărămida, care constituie trăsături distinctive
ale clădirii. Când nu se poate, înlocuiţi-le cu materiale similare.
3. Întreţineţi casa permanent, pe cât posibil, astfel încât să nu se ajungă la stricăciuni
mari, care necesită costuri mai mari de reparare.
4. Protejaţi casa de umezeală prin întreţinerea în bună stare a burlanelor şi rigolelor
de scurgere a apei, o ventilaţie corespunzătoare a beciurilor, încăperilor şi podurilor
şi un acoperiş etanş. sus
2. Protejarea bunurilor culturale mobile în timpul unei renovări
În timpul renovării unei clădiri, trebuie să avem grijă astfel încât bunurile culturale
să nu sufere din cauza şantierului şi a riscurilor de accidente: incendii, explozii,
spargeri de conducte, praf, fum, variaţii de temperatură. înlocuirea instalaţiilor,
demontarea acoperişului, intervenţii la circuitele electrice, scoaterea provizorie
de funcţiune a instalaţiilor de avertizare în caz de incendiu sunt tot atâtea ocazii
de riscuri pentru bunurile culturale.
Cel mai bine este ca bunurile să fie mutate într-o locaţie adecvată pe toată perioada
renovării, dar aceasta nu este întotdeauna posibil. De aceea, trebuie să ne asigurăm
că cei care lucrează înţeleg importanţa menajării obiectelor din interior şi respectă
regulile de protecţie în cursul lucrărilor, că există mijloace de intervenţie în
caz de evenimente neprevăzute şi că se asigură izolarea, protecţia şi securitatea
bunurilor noastre.
În primul rând trebuie să introducem în contractul de renovare clauze explicite privind
protecţia bunurilor în timpul lucrărilor, plata unor eventuale daune şi apoi să monitorizăm
permanent activitatea. Orice constructor va fi în primul rând preocupat de a termina
cât mai repede, de aceea nu trebuie să ne aşteptăm ca preocuparea lui să fie grija
pentru bunurile noastre.
Obiectele trebuie să fie cât mai izolate de circuitele de lucru, ancorate, protejate
cu folii de polietilenă sau draperii cât mai etanşe, iar condiţiile de microclimat
urmărite permanent.
Între încăperile unde se lucrează şi cele în care se află bunurile este recomandabil
să existe spaţii tampon şi o izolare cât mai bună.
Trebuie să prevedem la sfârşitul renovării o curăţare şi verificare a tuturor pieselor.
De asemenea, personalul trebuie să fie instruit asupra măsurilor de intervenţie în
cazuri speciale.
Cu ocazia unei renovări, condiţiile de securitate trebuie să fie în atenţia noastră.
Diverse persoane vor avea acces în spaţii în care publicul nu intră în mod obişnuit.
Piesele valoroase trebuie să fie protejate în seifuri sau încăperi încuiate şi sigilate.
Ele trebuiesc verificate zilnic, pentru a depista imediat furturi sau vandalisme.
Dacă se fac intervenţii în încăperi cu piese care nu pot fi mutate, cineva din personal
este bine să fie prezent pe tot parcursul lucrărilor. Nu trebuie să permitem circulaţia
unor persoane străine prin încăperile în care se păstrează piese de valoare. sus
[1] Recomandări preluate după Beth Lindblom Patkus, Preservation Consultant Walpole,
MA and Karen Motylewski, formerly Director of Field Service , EMERGENCY MANAGEMENT.
Technical Leaflet 3. DISASTER PLANNING, Northeast Document Conservation Center, 100
Brickstone Square, Andover, MA 01810-1494, http://www.nedcc.org/
[2] Joan Loftus, Disasters: Plans, Clean-up, and Recovery at Stanford University
Libraries, Proceedings of the 8th Annual Federal Depository Library , April 12 –
15, 1999.
[3] Beth Lindblom Patkus, EMERGENCY SALVAGE OF MOLDY BOOKS AND PAPER, Preservation
Consultant, Walpole, MA, Northeast Document Conservation Center , 1999-2002.
[4] Nick Artim, Director Fire Safety Network Middlebury, Vermont, An Introduction
To Fire Detection, Alarm, and Automatic Fire Sprinklers,