Această mănăstire este ctitoria ieromonahului Macarie Guşcă originar din Câlnic, care începe zidirea mănăstirii în ziua de 15 mai 1905 prin punerea pietrei de temelie de către protopopul Maxim din Bocşa. După numai doi ani biserica mănăstirii a fost pregătită pentru târnosire, aceasta fiind săvârşită la data de 19 iulie 1907 de către Arhiereul Filaret Musta.

În anul 1938 la iniţiativa Episcopiei Caransebeşului s-a construit în formă de L, cu etaj care adăpostea chiliile călugăriţelor şi ateliere de ţesătorie sub îndrumarea monahiei Alexandrina Colibaba, stareţa mănăstirii. Un rol important l-a avut ieromonahul Vichentie Mălău, vieţuitor în obştea mănăstirii Sihăstria care a fost trimis aici pentru a întării activitatea spirituală şi pastorală în rândul credincioşilor.

În anul 1958 urmare a decretului 403 al guvernului comunist mănăstirea a fost închisă fiind transformată în casă de copii handicapaţi. Au mai rămas câteva călugăriţe care se ocupau de îngrijirea bisericii, adăpostindu-se în arhondaric.

După 1989 clădirea mănăstirii a fost retrocedată iar viaţa monahală a reînflorit în aceste locuri prin osteneala ieromonahului Ieronim Stoican şi a monahiei Filofteia Nistor. În ultimii ani s-a amenajat un paraclis de iarnă, târnosit de Preasfinţitului Laurenţiu Streza şi un foişor de vară spaţios amplasat în curtea mănăstirii, târnosit de Preasfinţitul Episcop Lucian în anul 2008.

Actualmente mănăstirea este îndrumată de monahia Varvara Sântiuan, care împreună cu cele doisprezece vieţuitoare se ostenesc cu grădinăritul, apicultura, ateliere de pictură şi croitorie, această mănăstire fiind o oază de spiritualitate şi duhovnicie în Episcopia Caransebeşului.