Municipiul Reşiţa este situat pe malul pârâului Bârzava. Localitatea este atestată documentar în 1673 . În 1717 erau 62 gospodării. Localitatea apare menţionată în 1751, în 1757 avea 140 de case. În 1771 a devenit un important centru metalurgic european. În 1776 au fost colonizate 70 familii germane originare din Stiria, Carinthia şi Austria de Sus, iar între anii 1782-1787 au venit colonişti din regiunea Rinului. Între anii 1910-1925, Reşiţa a avut statutul unei comune rurale. În 1910 avea 17384 locuitori, în 1920 erau 17159 din care germani 10969, români 3779, unguri 1278, evrei 419, alţii 714 şi 2231 case . În 1935 avea 20085 locuitori . În 1925 a fost declarat oraş, iar în 1968 a primit titlul de municipiu. În  anul 2002 localitatea avea  84026 locuitori din care: 70861 ortodocşi, 6514 romano-catolici, 1788 baptişti, 986 greco-catolici, 1784 penticostali, 1089 reformaţi ,unitarieni 10  .În prezent parohia are 3721 credincioşi.

A existat o biserică de lemn cu hramul „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”, ridicată în 1754 în timpul păstoririi episcopului Ioan Gheorghevici. O biserică este menţionată în 1818 , a cărei înălţare s-a terminat în 1824 şi sfinţită de arhiereu în 1853. Ultima restaurare a fost efectuată în 1925. Biserica a fost pictată de D. Turcu, apoi de Filip Matei, ultima pictură fiind realizată de George Mărişescu.

Biserica actuală, cunoscută şi sub denumirea de catedrală, a fost edificată înaintea şi în timpul celui de al doilea război mondial , arhitect fiind Victor Vlad. Biserica are cinci turle, balcoane suprapuse, cu loje  susţinute pe coloane cu capiteluri compozite în două registre  poleite cu aur, stâlpi interiori din marmură artificială şi frumoase ornamentaţii murale. Biserica este construită din beton şi cărămidă şi este acoperită cu tablă, pardoseala din gresie, iconostasul de zid, placat cu lemn. Pictura în frescă a fost realizată de Gheorghe Vânătorul în anii 1968-1971.

Partea superioară a naosului dispune de frumoase medalioane. Biserica are dimensiunile: 29 x 20 x 27 m.